Persoana garantă
Cristina Chirilov
Hasan este un băiețel de 3 ani, care se confruntă cu provocări semnificative în dezvoltare. Recent, a fost diagnosticat cu retard psiho-verbal sever, iar pe lângă aceasta, are și o afecțiune ortopedică ce îi îngreunează parcursul zilnic.
În prezent, Hasan are nevoie de sprijin constant pentru a învăța să comunice, să înțeleagă mediul din jur și să se implice în interacțiuni simple cu ceilalți. Intervenția terapeutică este esențială pentru a construi, pas cu pas, aceste abilități de bază și pentru a-i oferi mai multă autonomie în viața de zi cu zi.
Programul de intervenție este realizat prin terapie comportamentală (ABA), organizată zilnic, de luni până vineri, fiecare ședință având durata de 1 oră și 40 de minute. Lucrul este individualizat și adaptat ritmului său de dezvoltare, urmărind obiective funcționale și relevante pentru vârsta lui.
Pentru familie, susținerea acestui program reprezintă un efort financiar considerabil, dificil de acoperit pe termen lung, în special în contextul nevoilor medicale și de îngrijire asociate.
Pentru Hasan, fiecare ședință înseamnă o oportunitate reală de progres – fie că este vorba de un gest nou, un sunet, o reacție sau o formă de conectare cu cei din jur. Aceste achiziții mici, dar constante, sunt fundamentul unei dezvoltări cât mai echilibrate.
Prin prezenta, vă rugăm respectuos să analizați posibilitatea de a susține financiar acest program terapeutic. Sprijinul dumneavoastră ar avea un impact direct și semnificativ asupra evoluției lui Hasan și asupra șanselor sale de integrare pe termen lung.

Mă numesc Cătălina și sunt mama a doi copii minunați: un băiețel de 3 ani, Hasan, și o fetiță de 1,5 ani. Suntem o familie tânără de medici rezidenți în anesteziologie și terapie intensivă – atât eu, cât și soțul meu lucrăm din greu, inclusiv cu naveta în raioanele Orhei și Leova, pentru a strânge bani necesari recuperării lui Hasan. Cu toate acestea, costurile medicale și terapeutice ne depășesc cu mult posibilitățile financiare.
Hasan s-a născut cu picior strâmb congenital (talus vertical bilateral), iar de la doar 13 zile de viață a început tratamentul cu ghipsări la ambele piciorușe. A fost supus la două intervenții chirurgicale – la 3 luni și la 7 luni –, iar în total a stat cu picioarele în ghips 9 luni. De doi ani facem fără întrerupere ședințe de kinetoterapie, iar recent am adăugat și terapie ocupațională. Cu toate eforturile noastre, Hasan încă nu merge independent și nu se poate bucura pe deplin de copilărie – zilele lui sunt pline de consultații, terapii și exerciții.
Pe lângă problema ortopedică, la vârsta de 2 ani neurologul a stabilit diagnosticul de retard psiho-verbal sever de etiologie necunoscută. Până în prezent, Hasan nu vorbește deloc, nu îndeplinește sarcinile corespunzătoare vârstei și nu comunică verbal. Am făcut zeci de analize și RMN cerebral, dar cauza exactă rămâne neclară. Următoarea etapă esențială este testarea genetică CentoGenome MOx 2.0 Solo – WGS (secvențiere completă a genomului), disponibilă doar la Clinica Sante, la un cost de 55.600 lei – o sumă complet inaccesibilă pentru noi în acest moment.
Terapiile nu pot fi întrerupte: kinetoterapia (650 lei/ședință, de 3 ori pe săptămână) și terapia ocupațională (aproximativ 9.000 lei lunar) reprezintă singura speranță ca Hasan să poată merge, să-și dezvolte coordonarea, să învețe să comunice și să se joace alături de alți copii. Doar pentru aceste două terapii cheltuim lunar între 18.000 și 20.000 lei, iar cheltuielile casnice și celelalte consultații ne împiedică să economisim pentru testarea genetică.
Hasan este un băiețel blând și curios: îi plac enorm plimbările în aer liber, adoră să coloreze (roșu și albastru sunt culorile lui preferate) și se bucură de momentele simple petrecute cu sora lui mai mică. Aceste mici bucurii ne dau putere să continuăm.
Vă rog din suflet să analizați posibilitatea de a ne sprijini cu un ajutor financiar pentru ședințele de kinetoterapie și terapie ocupațională, precum și, dacă este posibil. Orice contribuție – fie pentru câteva ședințe, fie pentru o parte din costul analizei – ne-ar aduce cu pași mici spre speranța că într-o zi îmi voi putea ține copilul de mână, îl voi vedea mergând și îl voi auzi spunându-mi „mamă”.
Suntem profund recunoscători pentru orice formă de ajutor care poate schimba viitorul unui băiețel atât de luptător și iubitor de viață ca Hasan.
Un mare ajutor pentru Hasan ar fi şedinţele de reabilitare
-
0 lei Strânșidin 18.000 lei
Copii primesc 100% din banii donați de către dvs. Această plată nu este recurentă.
zile ramase

Suma donată va fi direcționată 100% catre istoria aleasă de dvs.
Alți copii care au nevoie de ajutor
Oportunitatea de a ajuta va exista mereu. Aflați acum poveștile altor copii care au nevoie de ajutor