Persoana garantă
Vasile Vizii
Sebastian frecventează Academia de mult timp. Îi place fotbalul la nebunie și se dedică acestui sport de multă vreme – timp în care am reușit să îi observăm interesul, pasiunea și talentul. Vrem să îl ajutăm pe Sebastian, pentru că știm de situația financiară dificilă în familie, copilul făcând parte din familie social-vulnerabilă. Cunosc personal copilul și familia lui și împreună cu toată echipa Academiei încercăm să îi fim alături. Vă rugăm să ajutaţi copilul să-şi realizeze visul în continuare, susţinîndu-l cu achitarea abonamentului lunar în suma de 1200 lei, pe un termen de 6 luni. Vă mulţumim.

Mă numesc Elena și sunt o mamă singură care își crește și educă copilul cu multă dragoste și sacrificiu. În ziua de astăzi nu este deloc ușor să crești singură un copil, mai ales în contextul prețurilor tot mai ridicate și al cheltuielilor zilnice care depășesc adesea posibilitățile mele financiare.
Fiul meu, Sebastian, este un băiat cu o pasiune mare și sinceră pentru fotbal, sport pe care îl practică de la vârsta de 5 ani. De-a lungul timpului, această pasiune a crescut și s-a transformat într-un vis bine definit: Sebastian își dorește să devină fotbalist profesionist sau, în viitor, un profesor de sport pentru generațiile care vor veni. Este un vis frumos și nobil, care reflectă caracterul său dedicat și dorința de a contribui la comunitatea din jurul său.
Îmi doresc din toată inima să îl susțin în tot ceea ce depune efort, să fiu alături de el și să îi ofer posibilitatea de a-și urma visul. Din păcate, sursele mele financiare sunt insuficiente pentru a acoperi costurile antrenamentelor, iar alte forme de ajutor nu am la dispoziție. Tocmai de aceea am decis să apelez la Fundație, cu speranța că Sebastian va putea primi sprijinul de care are nevoie.
Venim cu o rugăminte sinceră să ne sprijiniți cu plata antrenamentelor de fotbal pentru Sebastian. Acest ajutor i-ar oferi posibilitatea de a continua să practice sportul pe care îl iubește și de a merge pas cu pas spre împlinirea visului său.
O adevărată pasiune pentru Sebastian este fotbalul
-
0 lei Strânșidin 7.200 lei
Copii primesc 100% din banii donați de către dvs. Această plată nu este recurentă.
zile ramase

Suma donată va fi direcționată 100% catre istoria aleasă de dvs.
Alți copii care au nevoie de ajutor
Oportunitatea de a ajuta va exista mereu. Aflați acum poveștile altor copii care au nevoie de ajutor