Persoana garantă
Tatiana Ciorba
Emanuel este băiatul colegei mele de serviciu. Are 11 ani și pentru el, fotbalul este o mare pasiune. Visează să ajungă într-o zi pe un teren mare și să fie parte dintr-o echipă renumită.
Este crescut de mama lui, care îi educă singură pe el și pe fratele lui mai mare. Ea muncește din greu pentru a le asigura strictul necesar, însă posibilitățile financiare sunt limitate, mai ales lucruri precum echipamentul sportiv. Chiar și așa, Emanuel nu renunță. El este ambițios, își exersează zilnic abilitățile, aleargă, deși nu i se permitea de mic să faca efort din cauza stării de sănătate de la naștere si anume probleme cu inima. Fiind înconjurat de colegi și prieteni care frecventau secția de fotbal din localitate, Emanuel nu ezita din cînd în cînd, pe ascuns să mai joace cu ei, fiindu-i remarcat talentul de a stăpîni mingea. Aceștia l-au laudat antrenorului lor,care l-a invitat la o probă. Pentru Emanuel, aceasta a fost o oportunitate imensă și începutul unui drum pe care îl visa de mult. După mai multe investigații medicale, i s-a scos diagnosticul de la naștere astfel entuziasmul si dorința băiatului au fost încurajate de toți.
Mama lui, colega mea, îl susține cât poate de mult și este extrem de mândră de el și de determinarea lui. Pentru că uneori, nu ceea ce ai contează cel mai mult, ci cât de mult îți dorești să ajungi acolo unde visezi.

Mă numesc Marcela, sunt divorțată și cresc singură cei doi băieți ai mei. Viața noastră este mereu plină de activitate și mișcare, chiar dacă nu este deloc ușor fără sprijin. În fiecare zi încerc să le ofer tot ce pot mai bun și să îi susțin în ceea ce le place.
Băieții mei sunt foarte activi atât la școală, cât și în afara ei. Participăm la campionate de dans, unde cel mare a obținut deja rezultate frumoase. Emoțiile dinaintea concursurilor, repetițiile intense și bucuria de după fiecare rezultat fac parte din rutina noastră zilnică. În același timp, suntem implicați și în fotbal – antrenamentele, meciurile și competițiile ne țin mereu în mișcare.
Sunt zile în care alergăm de la o activitate la alta, dar găsesc mereu puterea să merg mai departe pentru ei. Îi duc la antrenamente, îi aștept, îi încurajez și îi aplaud la fiecare pas. Pentru mine, cea mai mare realizare nu sunt doar premiile, ci faptul că îi văd implicați, muncitori și fericiți.
Emanuel are 11 ani și este un băiat plin de energie și vise mari. Pasiunea lui cea mai mare este fotbalul. În fiecare dimineață, primul lucru la care se gândește este mingea. Fie că joacă în curte, pe teren sau chiar în casă, el găsește mereu un motiv să mai dea un șut. Deși merge și la dansuri, unde arată talent și disciplină, inima lui bate cel mai tare pe terenul de fotbal. Acolo se simte liber, puternic și plin de încredere.
Cu mare speranță, vă rog să ne ajutați cu un echipament complet de fotbal pentru Emanuel. Acesta ar include: un costum sportiv, o vestă pentru primăvară și ghete (bampuri) pentru teren. Echipamentul nou i-ar oferi confort, siguranță și încredere în timpul antrenamentelor și competițiilor, permițându-i să se concentreze pe ceea ce iubește cel mai mult.
Pentru Emanuel și pentru noi, acest ajutor ar însemna enorm și ne-ar da putere să continuăm cu bucurie acest drum frumos, dar solicitant.
Emanuel are nevoie de costum sportiv
-
0 lei Strânșidin 4.000 lei
Copii primesc 100% din banii donați de către dvs. Această plată nu este recurentă.
zile ramase

Suma donată va fi direcționată 100% catre istoria aleasă de dvs.
Alți copii care au nevoie de ajutor
Oportunitatea de a ajuta va exista mereu. Aflați acum poveștile altor copii care au nevoie de ajutor