Persoana garantă
Elizaveta Dulgheru
Pe Alexandru îl cunosc din proiectele sociale din sat la care el a fost voluntar. El este un copil care se implica activ în comunitate și la școală, dar situația financiară precară a familiei nu susține dezvoltarea lui personală și profesională, astfel nu se valorifică talentul și potențialul pe care îl are.

Mă numesc Eugenia și sunt mama a doi copii minunați, Alexandru și Ana, pe care îi cresc cu multă dragoste și îmi doresc din toată inima să le ofer cele mai bune oportunități pentru viitor.
Solicit o donație pentru cursurile de limba engleză destinate fiului meu Alexandru. În satul nostru natal, în cadrul instituțiilor de învățământ se studiază doar limba franceză și limba rusă, ceea ce îl privează pe Alexandru de posibilitatea de a învăța una dintre cele mai importante limbi de circulație internațională.
Alexandru este un copil curios și implicat, căruia îi place să descopere lucruri noi și să învețe prin joc. Limbile străine reprezintă pentru el un adevărat hobby, iar limba engleză îl atrage în mod deosebit. Pe lângă pasiunea pentru limbi, Alexandru participă activ la activități educative, extrașcolare și de voluntariat, dovedind că este un tânăr responsabil și dornic să contribuie la comunitatea din jurul său.
Cursurile de limba engleză pe care dorim să le frecventeze au o durată de șase luni, iar costul total al acestora este de 7200 de lei. Din păcate, situația noastră financiară nu ne permite să acoperim această sumă fără un sprijin din exterior.
Aceste cursuri îl vor ajuta pe Alexandru să își dezvolte abilitățile de comunicare într-o limbă de circulație internațională, să își îmbunătățească încrederea în sine și să își lărgească orizonturile educaționale. Totodată, îi vor deschide mai multe uși pentru viitor, atât în ceea ce privește educația, cât și cariera. Vă mulțumim anticipat pentru orice sprijin și înțelegere acordată.
Limbile străine reprezintă pentru Alexandru un adevărat hobby
-
0 lei Strânșidin 7.200 lei
Copii primesc 100% din banii donați de către dvs. Această plată nu este recurentă.
zile ramase

Suma donată va fi direcționată 100% catre istoria aleasă de dvs.
Alți copii care au nevoie de ajutor
Oportunitatea de a ajuta va exista mereu. Aflați acum poveștile altor copii care au nevoie de ajutor